Sa pastram vie flacara Romana!

Acum cand aniversam pe marele Eminescu ar fi bine sa nu uitam ca tara are nevoie mai mult ca oricand de barbati adevarati care sa spuna mereu prezent la chemarea sa. Trebuie sa omoram odata hiena care se infrupta din trupul tarii!

Congresul de la Viena si Sfanta Alianta

Din cele mai vechi timpuri, diplomatia - in formele ei clasice, „deschisa“ si „secreta“ - a fost si continua sa fie unul dintre cele mai importante instrumente de promovare si realizare a politicii externe a statelor. Marii imparati ai Romei - Augustus, Vespasianus, Antonius Pius, Marcus Aurelius si Pertinax, ca si Claudius, Nero, Othon, Vitelius, Commodus, Heliogabal si Caracalla -, regii Angliei si Frantei, imparatii, tarii Rusiei, toti marii sefi de stat au recurs la serviciile diplomatiei si ale diplomatilor pentru: a. cunoasterea obiectivelor politice declarate sau secrete ale aliatilor sau dusmanilor si b. elaborarea sau adaptarea propriilor orientari de politica externa, in scopul apararii intereselor proprii cu o eficienta sporita in concertul continental si mondial.

Natiunile lumii au cunoscut momente de confruntare si colaborare, de batalii militare si relatii pasnice, de unitate si dezbinare. Ce rol au avut diplomatia si diplomatii in aceste evolutii?

Europa si lumea s-au schimbat in multe privinte; s-au incheiat si desfacut aliante; s-au intocmit, semnat si parafat acorduri si tratate; s-au convenit intelegeri si s-au instituit forme de cooperare, care - nu de putine ori - au fost incalcate; s-au stabilit si „s-au rupt“ relatii diplomatice si consulare...

Continua diplomatia sa joace un rol important in aceste evolutii? Au dreptul popoarele sa cunoasca menirea acestei institutii, cu luminile si umbrele ei? Evident ca da.

La unele dintre aceste intrebari vom raspunde in continuarea analizelor gazduite de Lumea Magazin.

„Diplomatia clasica“ in viziunea Congresului de la Viena

Charles Maurice de Talleyrand Périgord (1754-1838), unul dintre cei mai mari diplomati ai Frantei si ai lumii, a avut un rol important in conturarea si adoptarea hotararilor Congresului de la Viena (1814-1815). Intre altele, Congresul a contribuit la cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza „diplomatia clasica“: 1. autonomia; 2. caracterul secret; 3. relatiile specifice ale „elitei alcatuitoare“. Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu - are meritul de a fi recunoscut „cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea deschisa si cea secreta“.

Karl W. Deutsch observa ca „dintotdeauna diplomatia deschisa s-a imbinat cu diplomatia secreta“, adesea trimisii diplomatici avand de transmis: 1. atat un mesaj public; 2. cat si unul confidential (External Involvement in Internal War)

Dar, dincolo de mesajele confidentiale, diplomatii au un rol activ in convorbirile diplomatice, in cursul carora „argumentele specifice“ (in multe cazuri, confidentiale) au avut si continua sa aiba un rol important in a. sugerarea solutiilor si b. convenirea acestor solutii cu partenerul sau partenerii diplomatici.

Din trecutul nostru

Au trecut optzeci de ani de la naşterea lui Hristos. Dacii, desfăcuţi de geţi, îşi au ţara lor toată dincoace de Dunăre. Dincolo, până-n mare, e Moesia romană. În fruntea lor stă acum Decebal, om harnic şi cu vederi largi, ostaş ager şi neînfricoşat în războaie, stăpân hotărât, înzestrat cu toate însuşirile unui minunat cârmuitor. Pe tronul Împărăţiei Romane stă molaticul Domiţian, ostaş fricos şi om neînsemnat.

Decebal îşi întocmeşte ţara, aduce de pretutindeni meşteri iscusiţi, alege pe oamenii cei mai pricepuţi şi-i pune la treabă, întăreşte oraşele, armează pe toţi supuşii lui în stare de a se lupta, leagă prietenie cu neamurile nestăpânite încă de romani, şi în această obştească înviorare, în această măreaţă însufleţire, un popor nou pare că se ridică la poalele şi înlăuntrul Carpaţilor.

Iar în anul '86, mai uşurându-se de griji, regele munţilor se repede cu arcaşii lui în Moesia vrăjmaşă, împrăştie oastea împărătească, ucide pe Sabinus, apărătorul acestor ţinuturi, pustieşte ţara şi pune stăpânire pe cetăţile ei. Atunci se hotărăşte însuşi Domoţian să vie-mpotriva dacilor. El pleacă din Roma, cu oaste multă şi cu planuri mari de biruinţă; dar în pragul Moesiei se răzgândeşte şi trimite să se măsoare cu fiorosul Decebal, pe Cornelius Fuscus, un general bătrân, încercat în războaie.

Trec Dunărea şi înaintează încoace falnicele steaguri romane, zorite de dorul izbânzii. Dar iată că de sub poalele unei păduri o năprasnică vijelie de săgeţi s-abate asupra lor. Viteazul Fuscus e ucis, şi oastea lui sfărâmată. Câmpiile Moesiei sunt din nou pustiite. Silit să încheie pace, Domiţian se leagă a da lui Decebal meşteri şi oameni învăţaţi, ca să-i întărească ţara şi să-i lumineze neamul; afară de asta, se mai leagă a-i plăti ş-un tribut în bani, pe fiecare an. Iar pentru a-şi ascunde umilinţa, fudulul împărat trimite veste la Roma c-a biruit pe daci, pune să i se ridice statui şi arcuri de triumf, şi îmbătat de vinul oaspeţilor şi de laudele linguşitorilor, îşi adoarme astfel mustrarea şi ruşinea în cea mai deşartă slavă ce s-a pomenit vrodată în istorie.(vezi sursa)

DRAGOBETELE Acest Valentine romanesc

Fiul lui doch Babel, Dragobetele a fost sărbătorită pe 24 februarie. Sărbătoarea Dragobete este considerată echivalentul românesc al celebrarea de Valentine's Day sau de Valentine's Day, sărbătoare a iubirii. 24 februarie, probabil, a insemnat pentru omul arhaic în zilele de primăvara devreme atunci când natura se trezeşte, ursul iese din cuib, păsările caute cuibul lor şi omul care a trebuit să împartă bucuria de a naturii.

Magic entitate similară cu Eros sau Cupidon, Valentine blajinitatea Dragobetele diferi de la tradiţia catolică, este un frumos, plin de viaţă şi o erupţie cutanată. Preluat de la vechilor daci, unde Dragobetele era un amant şi un naş al poliţiei, românii dragostea Dragobete transfigurat protector al celor care îndeplinesc zile Dragobete, dragostea de a lua toate an, la fel ca păsările situaţiei "" în această zi.
Continuarea aici>

Fragmente din viata ...

Am revenit în tara în primavara anului 1990.... Crezusem ca scapasem de comunisti. M-am înselat... Fostul Presedinte m-a invitat la Palatul Cotroceni sa-l ajut sa stabileasca un regim neo-comunist cu fosti detinuti politici. I-am spus deschis ca nu colaborez cu fostii comunisti si m-am întors în America.
Dupa ce la 3 si 17 Noiembrie 1996 poporul român a ales între potlogariile, furturile, excrocheriile, icoherentele, incompetentele, abuzurile, minciunile, faradelegile, si interesele de grup ale fostului regim neo-comunist si sperantele, aparenta sinceritate si dragostea de tara trâmbitate de PNTCD. Am revenit în România cu intentia sa ajut cum pot noul guvern ca sa restabileasca economia tarii. Ba am adus cu mine si o scrisoare de credit de un miliard de dolari pentru Guvern. Am fost total dezamagit de ceeace am gasit. O banda de tâlhari care furau si jefuiau bogatiile tarii mai rau decât cei din'ainte. M-au trimis dela Ana la Caiafa cu scrisoarea de credit, ca dupa trei luni de zile sa-mi spuna ca Banca Mondiala si FMI nu le permit sa primeasca credite straine. Le-au fixat un plafon. In alte tarii guvernantii nici nu stau de vorba cu FMI-ul. In România Primul Ministru si ceilalti demnitari le saruta picioarele (Intreaga publicare aici)

POVESTE DIN BÃTRÂNI
Mihai Ionescu

Imi spunea bunicul o poveste din bãtrâni
Cic-a fost odatã o natiune de români;
Intr'un colt de lume, pe-un picior de plai,
Afli astã tarã ca ruptã din Rai.
Ascultã copile, o poveste prin viu grai!

Secole de-a rândul, au trãit ca niste frati,
Feti frumosi ca brazii si ca muntii din Carpati.
Dar o spurcãciune 'n tarã a intrat
Demon al minciunii, slut si cocosat.
Ascultã copile, basmul nu s'a terminat!

Tot în astã tarã, de pe plai Bucovinean
A venit pe lume un crai mândru Cãpitan.
N'avea cal cu aripi, palos fermecat,
Dar avea credintã, cugetul curat.
Ascultã copile cã ai multe de'nvãtat
E l trezi poporul si la luptã l-a chemat
Toatã Românimea sub drapel s'a adunat.
Dar Iuda perfidã l-a întemnitat,
Si'ntr'o noapte neagrã l-a asasinat.
Roagã-te copile pentru sufletu-i curat!

A urmat prigoana comunistã peste noi,
Ãst "balaur rosu" a ucis bravii eroi;
Plânge-amarnic Tara, mame plâng în prag
Si-au ajuns Românii un popor pribeag.
Iar tie copile ti-au ucis tãticul drag!

Pentru Libertate, noi sã facem jurãmânt:
Fiara comunistã piarã de pe-acest pãmânt.
Sus inimi voinice, goarna a sunat,
Dusmanul din Tarã, piarã alungat!
Ascultã copile, basmul nu s'a terminat!

Hai sa nu...

George Coşbuc Lupta vieţii

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.